Trip to no-man's land

sau cum sa vizitezi cel mai periculos loc de pe Pamant...

Turism nuclear: Excursie moto la Cernobil Part 2

postat de skywalker1 in 2007-07-09 15:04






Dupa vizitarea parcului auto, ne-am intors la sediul CernobilInterInform sa luam masa...multa mancare, mie personal nu mi-a placut partea cu graul, dar in rest era Ok....am verificat-o si de radiatii si corespundea .


Cu stomacu' pus la cale, am plecat spre centrala....pot spune ca era un feeling mai ciudat, era clar ca sunt sanse foarte mari sa faci asa ceva o data in viata, si ca atare traiam momentul cu intensitate .Pe drum ,ne-a prins o ploaie super zdravana, norocul nostru ca s-a oprit la timp, altfel se cam ducea de rapa turul nostru...


Dupa ce s-a oprit ploaia, am oprit unde odata era un sat. Acum nu a mai ramas nimic care sa aminteasca acest lucru. Ghidul ne atrage atentia asupra formelor pe care le are solul si observam : totul a fost ingropat. Se vad cu usurinta formele caselor, sub un strat de pamant si iarba. Asta a fost una din masurile de a stopa radiatiile emise de satul devenit radioactiv la explozie - totul a fost ingropat.Radiatia solului era in jur de 6.5 microSv, adica de 40 ori mai mare decat normal...



Urmatorul popas - in apropierea centralei, in dreptul reactoarelor 5 si 6. Sunt in constructie. Macaralele impanzesc zona, ai impresia ca se construieste cu mii de maini de lucru, ca ar putea rasari un oras in cateva zile. Ne uitam atent...macaralele nu misca. Nu mai misca. Nu au mai miscat de 21 ani. Totul a incremenit intr-o clipa ,aici e prima data cand vedem ce inseamna ca timpul s-a oprit in loc. Satele si totul de pana acum au fost schimbate de natura, au inverzit, au fost impadurite, curatate, mutate, stramutate...aici, suntem inca in 1986, in acea zi de aprilie...


Ghidul ne spune ca asta ar fi un loc interesant de masurat radiatia. Nu prea intelegem de ce, doar suntem departe de reactorul 4, in celalalt capat al centralei. Spune ca e indicat sa mai mearga o singura persoana cu el, restul sa astepte. Iau contorul Geiger si merg cu el pana spre marginea apei, vreo 3-4 m, nu mai mult.

Dozimetrul incepe sa sune pt prima data, a crescut rata dozei de radiatie de peste 10 ori. Pun jos contorul Geiger si il urmaresc cu atentie. Pt cateva clipe raman blocat, nu imi vine sa cred... Nu-mi dezlipesc ochii de la afisajul contorului, valorile cresc ametitor. Dozimetrul incepe sa urle si mai tare, ajunsese la 0.03, de 3 ori pragul alarmei mentionat anterior. Contorul afiseaza 129.9 microSv. De aproape 1000 ori normalul. Intepenesc, dar alarma dozimetrului ma readuce la realitate si ii fac semn lui Denis sa plecam, e suficient.

Il intreb pe Denis ce s-a intamplat aici, ce este cu aceste valori. Raspunsul este oarecum terifiant. Asa a ramas de la explozie. Asa ar fi fost peste tot, daca acele sute de mii de oameni (aproximativ 700 000) , numiti lichidatori, nu si-ar fi sacrificat sanatatea si chiar viata. Ei au facut ca radiatiile in restul zonei sa fie atat de mici. Acest loc nu fusese curatat, astfel incat doar natura a atenuat cate ceva. Iata un link interesant despre lichidatori--> aici si aici. Fara ei Europa ar fi fost astazi altfel. Ei au impiedicat ca materialul nuclear ramas in urma evenimentului sa produca o a doua explozie , de 10 ori mai puternica decat Hiroshima, care ar fi ras de pe fata Pamantului jumatate din Europa si ar fi facut intregul continent nelocuibil pentru totdeauna. Ei au fost uitati de mama Rusia.Nu apar in statistici, nu figureaza nicaieri...Dar nu vor fi uitati de istorie, de umanitate.


Centrala nucleara purta numele "Vladimir Ilici Lenin". Avea 7000 angajati, din care 176 erau in schimbul de noapte la reactorul 4, cand s-a produs accidentul. Avea 4 reactoare in functiune, si inca doua,reactoarele 5 si 6,in constructie. Acestea nu au mai fost definitivate, iar centrala si-a inchis definitiv activitatea de producator de energie in 2001. In interiorul sarcofagului, se afla inca material radioactiv suficient sa omoare 100 milioane de oameni. Timpul de injumatatire al plutoniului este de 245 000 ani. Acestea sunt zone unde nu va mai putea fi viata normala vreodata.

Mai jos, o poza cu reactoarele 1,2,3 si 4 ( de la dreapta la stanga) .

Reactoarele 3 si 4. Reactorul 3 este in dreapta cosului, iar reactorul 4,cel care a explodat,in stanga. Se poate vedea cat de ruginit este sarcofagul care a facut ca urmarile exploziei sa nu fie devastatoare pt intreaga Europa.

Radiatia in aer aici este de 1.4 microSv ,cam de 10 ori limita normala.

Dupa aceste masuratori, am urmat un traseu care ne-a bucurat dar la care nu ne-am asteptat. Adica am trecut prin curtea centralei, si ne-am oprit langa sarcofagul reactorului 4. Prin curtea centralei, pana la reactorul 4, fotografiatul este aproape interzis...

Si am ajuns langa reactorul 4. Suntem mai aproape de reactor decat ne-am imaginat vreodata ca am putea ajunge. Acolo este si un frumos monument dedicat celor care au inaltat sarcofagul.


Radiatia in aer langa acest monument este de 7.435 microSv,de 50 ori mai mult decat normal....in zonele inverzite este mult mai mult.

Sarcofagul si echipa de nebuni, langa monument....





Nu am stat foarte mult timp in zona, pt ca radiatia din aer era foarte mare...se putea observa directia sarcofagului, dupa cum crestea nivelul radiatiilor. Era evident ca provin chiar din reactor, nu din solul radiat.

De aici, am plecat spre Ghost Town, orasul Pripyat, aflat la 2 km de centrala, orasul unde locuiau toti angajatii centralei. Sa nu uit sa mentionez, ca am primit multe intrebari. Ochelarii de soare nu i-am purtat de fitze, ci pt a proteja de radiatii, ochii sunt foarte sensibili si ar fi putut fi afectati.

Oprim pe podul de cale ferata de la intrarea in orasul Pripyat. Stalpii de iluminat asezati la 10-15 m ar fi iluminat acest pod mult mai bine decat avem astazi podurile din Romania, 21 ani mai tarziu. Era un oras modern, luminos, o mandrie a Uniunii Sovietice. A fost infiintat in 1970, iar in 1986 a fost parasit pt totdeauna de cei 43.000 locuitori... Inca se mai poate vedea grandoarea pe care a avut-o odinioara.

Privelistea centralei de pe podul de la intrarea in oras...

La intrarea in oras, paza militara.Avem autorizatie de trecere, asa ca putem intra mai departe.


Odata intrati in oras.....parca am intrat in alta lume. Linistea este asurzitoare. Oprim in centrul orasului,langa Hotelul Polissia, Palatul Culturii ......imaginile vorbesc de la sine despre stralucirea lor de alta data...


Vegetatia a pus stapanire pe tot...







Pasul urmator este vizitarea parcului de distractii din Pripyat....pustiu,dar se vede ca a fost frumos odata...







In parcul de distractii, radiatiile sunt insemnate....la nivelul asfaltului 16.99 microSv, in zonele cu vegetatie 30,07 microSv.....mult, enorm de mult.


In acele zile de aprilie 1986, nivelul radiatiilor a depasit orice limita imaginabila (valorile de mai jos provin din "Battle of Chernobyl" - Discovery Channel ). Unitatea de masura folosita atunci era Roentgenul. Nivelul normal era 0,000012 roengen/ora. In dupaamiaza zile de 26 aprilie, nivelul radiatiilor a atins 0.2 roentgen/ora, de 15 000 ori mai mare decat normal. Seara tarziu ajunsese la valori pe care nici macar cercetatorii nu le credeau,dand vina pe aparate: de 600 000 ori mai mare decat radiatia normala, si anume in jur de 7 roengen/ora. Si totusi, aceste valori, pe langa cele intalnite in interiorul sarcofagului de echipa care investiga urmarile accidentului pt a impiedica provocarea celei de-a doua explozii, sunt minore. Acolo intalneau regulat valori de 100- 200 roentgen /ora. Mergeau pe coridoare unde era 5-6 roentgen/ora, treceau de un coltz si ajungeau la 500 roentgen/ora...si fugeau de acolo cat puteau de repede. Ca un alt punct de reper, in decembrie 1986, cand au reusit sa localizeze combustibilul nuclear din reactor, scurs in subsoluri in urma exploziei, au masurat la suprafata deja celebrului "elephant's foot" aproximativ 10.000 roentgen/ora. Oricine s-ar apropia de acesta, nu ar mai avea scapare. Doza normala la om este de 2 Roentgen/ an . Contaminarea letala apare dupa valoarea de 400 Roentgen/an. La nivelul radiatiei din Pripyat in acele zile, un om primea doza letala in 4 zile. Despre accidentul de la Cernobil se spune ca nu este catastrofa secolului,ci este cel mai mare dezastru din istoria umanitatii. Si peste 1000 ani ,oamenii vor tremura la auzul cuvantului "Cernobil".

Alte imagini cu ceea ce a fost odata un oras modern,pentru vremea lui....















Pe unul din blocuri inca se mai poate citi inscriptia care slavea era comunista. Nu cunosc limba, dar in insemnarile Filatovei am gasit ca ar insemna asta: "The Party of Lenin Will Lead Us To The Triumph Of Communism"....

Cam asa arata acum strazile orasului.....vegetatia a ajuns sa acopere totul, este o oaza de verdeata..in alte circumstante, fara acel inamic invizibil, ar fi fost de vis....asa, este un cosmar care va ramane asa pentru totdeauna.



Am plecat din Pripyat, dar am ramas cu gandul acolo.....nu se poate exprima in cuvinte acel sentiment.....

Dupa iesirea din oras, am oprit langa Padurea Rosie, binecunoscuta ca Red Forest. Link de pe wikipedia---> aici . Dupa accident, toata aceasta padure "was glowing red"... din cauza radiatiilor, padurea parea ca lumineaza...Alarma dozimetrului porneste de cum ne dam jos din masina, semn ca acolo e nasol rau de tot...radiatia in aer este de 9.438 microSv...si creste. Denis isi lasa jacheta in masina ( avea dozimetrul pe ea), i-ar fi facut probleme la controlul lor periodic (am inteles ca este cam la 6 saptamani).

Ne apropiem de unul din copacii de pe marginea drumului. Aici nici nu trebuie sa iti treaca prin cap sa intri peste zona verde. Paula intinde contorul Geiger spre copac, imediat ajunge la 88.90 microSv...mult...si repede...Dozimetrul deja ne avertiza ca rata dozei este enorma, asa ca ne retragem pe drum. Dozimetrul continua sa avertizeze....si aici radiatia este mare. Denis mai face 1 pas spre copac.... In cateva secunde, contorul lui Geiger ajunge sa afiseze 1 - off the scale. Ne povestea ca in aceasta padure el a lucrat , colecta mostre de sol, dar stateau doar tiimp fff scurt. A fost si a ramas zona cu radiatia cea mai mare. Vegetatia a pastrat aceasta radiatie, si o va mai pastra cateva sute sau mii de ani....O fi mult, o fi putin..comparativ cu sarcofagul, al carui continut va fi radioactiv timp de 100 000 ani, pare o nimica toata....iti ingheata inima doar la aceste ganduri....si apoi iti amintesti ca piramidele au 5000 ani...o nimica toata in scala timpului de la Cernobil.


Tot aici este si emblema centralei.......Chernobyl Nuclear Power Plant...

La iesirea intre cele 3 zone, avem mereu control de radiatii...


Trecem podul peste raul Pripyat si ne indreptam catre unul din satele care sunt inca locuite.

Acesti locuitori s-au intors acasa dupa accident si au ramas sa aiba grija de tot ce au agonisit o viata intreaga. Satul se numeshte Paryshev, are 500 de case si 14 persoane. Este situat la 2 km de granita cu Bielorusia.....Radiatia aici este normala (uimitor,chiar) pt un sat, mai mica decat in Bucuresti. Si ne aflam inca in zona de excluziune.


Femeia din imagine se numeste Maryia Shylan . Are 76 ani, dar e sprintena de parca ar fi la 26. S-a intors acasa dupa accident si de atunci traieste aici. Satul ei are din ce in ce mai putini locuitori, in sat vine un magazin ambulant de 2 ori pe saptamana , luni si joi...in curand, si acest sat va fi dat uitarii...

Maria traieste normal, ca orice om intr-un sat.....Dar viata ei ascunde multe secrete pe care le-am aflat citind linkul de mai sus...






Plecam din sat, nu inainte ca acea batranica sa ne daruiasca multe bomboane fiecaruia. Am ramas profund impresionati... La intoarcere, oprim pe podul raului Pripyat pt cateva minute....vremea este mohorata si avem o ultima priveliste a centralei nucleare, de aceasta data invaluita in ceatza...


La iesirea din zona de excluziune, suntem coborati din masina si trecuti prin niste aparate de masura a radiatiilor. Toata lumea e OK, ni se ia o piatra de pe inima si plecam spre Kiev...Totusi, vom ramane mult timp cu gandul la ce am vazut acolo. Pe drum,starea de somnolenta este tot mai pronuntata, multumita radiatiilor...




Drumul spre casa l-am cam dormit toti, asa ca iata-ne in Kiev in jur de ora 17...dupa ce ne-am mai invartit noi pe acolo, ne-am decis sa plecam cu motoarele la o tura de Kiev, sa cautam statuia Motherland si apoi sa mergem sa mancam ceva. Dupa ceva aventuri si invarteli prin oras, am reusit sa punctam ambele teluri....Langa statuie am avut surpriza sa gasim un extraordinar muzeu in aer liber cu tancuri, blindate, avioane,rachete, salupe de lupta,etc. Superb,ce sa mai.Si inca o data am fost placut impresionati de faptul ca desi treceai liber prin acel muzeu, nu se gaseau tampiti care sa creada ca unei bucati din avion i-ar sta mai bine la el pe dulap sau in beci....Frumos, ce sa mai...Am admirat cateva zeci de modele de tancuri. In poze vedeti mai bine ce am gasit pe acolo...


Cateva scene de lupta pe langa care nu poti trece fara sa le simti istoria....


Alte bijuterii ale armatei ruse...











Uriasa statuie " Motherland "...Nu poti trece prin Kiev fara sa ajungi aici.....



Alte imagini din acel muzeu in aer liber....Nu stiu denumirea, dar am fotografiat-o, daca se apuca cineva de descifrat chirilic, sa ne spuna si noua...









Alte imagini din Kiev, sa se vada ci si pe acolo doarme lumea pe banci.....

Imagini surprinse pe strada Kreschatik ....(detalii in link)



Cam atat din Kiev, un oras superb pe care sper sa il pot vizita din nou cat de curand ,dar sper cu ceva mai mult timp la dispozitie.
Ne-am desprins cu greu de Kiev. Parca nu ne mai venea sa plecam, dar bugetul si planurile spuneau ca a sosit momentul. Am plecat spre Odesa, 500 km de autostrada super plictisitoare, rar ceva de facut,in rest linie dreapta cat vezi cu ochii.. Baiazid si-a gasit de lucru, s-a apucat sa joace leapsa cu politaii ucrainieni cu radare in dotare....L-au luat la 201 km/h, norocul lor ca era asta pe franare ca altfel nu-l mai vedeau...Oricum tipii erau foarte calmi cu pistolul lor radar si erau obisnuiti sa nu opreasca lumea la semnalul lor, da' baiazid , baiat cinstit, a cotizat la nenea politistu' vreo 70 hrivne (10 eur) si s-a rezolvat, plus ca ne-au si linistit ca avem benzinarie la 17 km de noi, deja de vreo 60 km nu mai gasisem nici una si deja ma vedeam impingand la kawa.... Am ajuns la Odesa, dezamagiti inca de la intrare...slabut oras, nici macar nu incape pe aceeasi harta cu Kiev....Am nimerit hostelul unde aveam cazare, ne-am aruncat bagajele (frumos hostel, by the way, cu seifuri in camera,dulapuri,etc..pacat ca nu se incuia usa si nu mergea dusul dar...a fost brici). Parcarea motoarelor in curtea interioara a hostelului ne-ar fi costat 10 USD de motor, ceea ce ne-a determinat sa le lasam pe trotuar ,sub geam, legate cu un lant ABUS zdravan, imprumutat de la bugix. Am plecat sa cautam plaja, dupa ceva vreme de orbecait prin Odesa am ajuns la malul marii si am fost un pic mai dezamagiti decat ne asteptam....asta e, n-am mai facut baie , am gasit cu greu o terasa sa mancam, unde atmosfera a fost dementiala multumita chelneritei care imita animalele din care era facuta mancarea..... Ne-am gait si cu Marcos, chiar daca mai greu, l-am mai adunat o data de pe asflatul patriei vecine si prietene si am ajuns acasa la odihna....slabutz oras, la per total.







Dementialele indicatoare scrise cu alfabet chirilic....este o adevarata aventura sa cauti ceva pe aici ....


Dimineata am plecat spre Chisinau, prin Transnistria....Nu zic ca a fost bine sau rau,dar va zic ca neam de neamul meu nu mai calca la tampitii aia....Inainte de vama cu vreo 7-8 km alimentez, dar restul nu s-au bagat...Am ajuns in vama,pauza de suc/chipsuri/etc..In vama ne intreaba daca sigur vrem sa trecem..Nu am inteles intrebarea, am zis ca da, am plecat. Ajungem in vama transnistreana. Stim ca sunt tampiti,stam la coada frumos, ordonat. Ajungem in fata, vede pasapoarte romanesti, ne da deoparte, sa mergem la alt ghiseu,de pe ruta de iesire...nu ne prindem ce vor aia,dar ne supunem. Da pacasel pasaportul, la care primim un raspuns socant: nu avem invitatie, nu intram. In ucraina nu ne puteam intoarce ca aveam viza cu o singura intrare, ceea ce rezulta intr-o mica mare problema. Solutia salvatoare vine intr-un sofer de autobuz, ne zice sa le dam 10 USD de persoana. Dam la pace cu nenea vamesu', dar ne cere 15 USD de caciula si ne da o foaie de tranzit cu noi toti,avand la dispozitie 2 ore sa parasim Transnistria. Cam pute treaba, dar cum alternativa nu exista, ne supunem. Facem 2 m, vine altu' ; 100 usd taxa de drum, 25 usd de motor. Nasol. Se cam dusesera banii, eu mai aveam 100 EUR. Suntem nevoiti sa ii dam pe aia, asa ca am platit si cu 30 % mai mult . Plecam deja cu un gust super amar....Mergem spre Tiraspol. Ajungem la un pod, cu 2 destinatii posibile: Chisinau si Tiraspol. Nu stiu cum a reusit Marcos sa incurce si astea ( si in chirilica si tot le nimeresti), cert e ca a trebuit sa fugim dupa el si sa ne intoarcem din drum. Trecem de un radar care ii oprise deja pe bazatii care ne luasera pe acolo ( e cam pustie zona)...Ajungem la intrare in Tiraspol unde ne oprim pt poze. Veti vedea in poze sigla mare a URSS (CCCP) si toate insemnele Rusiei comuniste.

Plecam spre centru, ne mai ajuta unul-altul, dar nu gasim nimic interesant.Absolut nimic. UN MIG cocotat int-un parc, dar cele de la Fetesti,Ianca, etc ii dau clasa ..

Dupa ce ne-am tot invartit prin oras fara sa vedem nimic, Pacasac il convinge pe marcos sa plecam, ca nu mai au benzina. O luam spre Tighina, adica Bender. Acolo la intrare ,desi vazusem indicatorul de Chisinau ,ceilalti au zis ca ala e pt drumul cel mai lung (si totusi era drumul care il cautam,am aflat dupa aia)...Pacasel intreaba un politist care freca menta intr-o intersectie. Boul ala cere actele, la per total vrea sa ia carnetul ca a depasit o linie alba pe acolo....Cu greu si cu scandaluri, si cu ultimele hrivne care cu mare noroc le mai aveam la mine, o scoatem la cap si plecam de acolo super nervosi deja....Ne-am decis sa nu mai oprim nici daca ne face politia semn, pe aici nu e de stat la discutii cu tembelii astia. Inca vreo cativa intrebati, ajungem in vama cu Moldova unde iar ne iau astia la purificat, plus sa platim taxa de drum. Din nou. Nu mai aveam bani de dat, asa ca i-a fraierit Marcos cu niste lei moldovenesti. Trecem de agaricii aia, ne opresc altii,sa se uite la bagaje. Se apuca sa dea seile jos la motorete si sa caute in bagaje. Eu ca sa nu mai dau geanta jos( era prinsa bine in chingi) i-am zis ca la mine nu se demonteaza...s-a bagat pe sub motor si s-a aratat multumit. Apoi a ginit in tankbag contorul Geiger....cu cateva explicatii savante l-am convins ca se foloseste sa masuram voltii si amperii la motor, sa putem repara daca se strica. Ala nu auzise de fizica in viata lui, dar ...asta e, norocul nostru.

Iesim cu greu din Transnistria, dar cu promisiunea ca pe acolo nu mai calcam . Mergem tzeava pana in primul LukOil care se vedea in zare. Din partea Moldovei, nu ne-a intrebat nimeni de acte,pasapoarte, stampile, de-astea...Ca doar cine se pune cu niste motociclisti roacari satanisti si violatori de babe ... In peco, preturi in limba romana, totul in limba romana, te intelegeai cu lumea....Doamne, ce dor ne era ......Plecam spre Chisinau, dar ne prinde o ploaie teribila. Marcos omoara un caine (frate, asta tre' sa mai mearga la biserica ) si opreste in primul peco sa ne adapostim de ploaie. Eu ma opresc cu oglinda...fix in Pacasel...apa mi-a jucat feste,si cum vazusem tarziu unde au oprit, intrasem cam tare....Se opreste ploaia, plecam si de acolo spre Chisinau. Drumuri bunicele,dar nu extraordinare, in Chisinau un pic de haos, asa cum ii sta bine unei capitale europene ( eu nu-sh ce cauta Kiev la capitale europene, ala e cu 20 clase peste parlitele astealalte gen Bucuresti,Chisinau,etc)...Ajungem la o cafenea unde stia marcos si il asteptam pe BD sa vina la o vorba. Apare, punem planurile in aplicare.Plecam spre METRO, apoi directia "Satul Moldovenesc",o super locatie, cum veto vedea si din poze. Nu imi dau seama nici acum cum au incaput un bax de bere la cutie, 2 baxuri de suc, o groaza de carne, carbuni, plus alte nimicuri, pe motoarele care deja erau full...dar au incaput .Satul Moldovenesc e la vreo 25 km de Chisinau, pe un drum de iti vine sa iti bati copii....jaleeeee ,dar merita . Cand am intrat,l-am intrebat pe BD daca am murit si am ajuns in Rai . Dementiala locatia, abia astept sa faca acolo intrunirea care o au in plan, sigur ma au de client. Acolo, grataroase, dar mai ales o super baie in lac in miez de noapte...doar eu, pacasaca ,BD si Nucu ne-am incumetat,dar a fost super ...









Dimineata, trebuia sa o luam din loc...Pacasacii s-au decis sa isi prelungeasca un pic vacanta, asa ca au mai ramas acolo. Pe o vreme ploioasa, am luat-o spre Romania.Vreo 80 km pana in vama. Eh, pe aceasta portiune am tras o sperietura de nu-mi vine nici acum sa cred si nu stiu ce as face intr-o postura similara...Ploua, erau coloane de masini, ne-am cam despartit unii de altii ( asta e o alta chestie cu mersul in grup , nu-sh ce pixu' grup am fost noi ca fiecare mergea cum il taia capul si ne vedeam cand ..se intampla ..asta a fost o mare dezamagire,dar ..acum nu mai conteaza). Deci , cum va spuneam, eram separati, Marcos mersese mult inainte ( nu ne vazuse opriti intr-un peco), baiazid dupa el si eu ultimul. Printr-o zona impadurita la vreo 30-40 km de vama, ma claxoneaza un BMW seria 3 negru, era in drept cu mine. Ma uit la ei, 2 tipi in uniforme de politie, masina cu geamurile deschise,intinde mana pe geam si imi face semn sa opresc pe dreapta. Se baga in fata mea cu semnalizarea dreapta cuplata si opreste. Cand a trecut in fata mea, am vazut ca avea numere de Transnistria, au alt steag (rosu verde),si avea T in fata, de la Tiraspol. Cornelia ma intreba ce fac,daca opresc...nu mai stiam ce sa fac, dar m-am decis si am bagat mana in gaz.Urmatoarele vreo 20 km am mers cu gazul maxim.Blana. Drumul era prin padure, relativ prost, cu mutle urcusuri....Din cauza pantei si greutatii mari a moto cu o tona de bagaje si pasager, la deal nu urca mai tare de 100-120, iar in linie dreapta, max 150, apoi franam pt curbe.....Norocul meu ca nu s-au tinut dupa mine, m-ar fi prins cred....Si eu care credeam ca sunt basme povestile de genul asta din zona vamei Moldovei.....Daca avea numere de Chisinau opream, nu aveam ce face....Noroc ca am vazut la timp ca are de Transnistria.....Tremuram tot...L-am depasit pe baiazid, apoi asta nu mai venea...abia apoi mi-am dat seama ca in virtutea gazului dat, eu mergeam mult peste normal..am ajuns aproape de vama, dar nu mi-a fost usor.......O sa imi fie invatatura de minte. Si primisem sfaturi sa nu merg singur nici in Ucraina nici prin Moldova, dar...asta e....treaba cu grupul fiecare o intelege altfel,se pare....

In peco, aproape de vama, ne intalnim cu niste olandezi super, care erau intr-o misiune umanitara...o sa caut niste linkuri despre activitatea lor si sa postez aici...Oricum, nota 10 pt ei !


Ajungem in vama, unde ne astepta Marcos. Intram acolo,deja suntem la 2 pasi de Romania..nu credeam sa ma bucur vreodata atat de mult sa-mi vad tara. Dam actele, la un moment dat zice vamesul - mergeti la ghiseul ala si achitati taxa de drum. I-am raspuns scurt " si tu, frate?" ,de l-am bagat in ceata totala, el nestiind prin ce-am trecut...Platim taxa care era infima, 3 lei moldovenesti, ne da formularele (ocazie cu care aflu ca am trecut prin vama cu motocicleta marca Toyota,dar cu nr meu de inmatriculare) si plecam spre Romania. Aici treaba merge ca unsa, in 2 min suntem in peco, dincolo de vama,unde ne asteptau baietii din Samuraiders sa o preia pe Cornelia. Dupa o pauza lunga si binemeritata, plecam spre casa, eu urmand ca la Barlad sa ma separ de ei. Ajung acasa cu bine, un pic obosit, dar ...fericit ca am ajuns cu bine. Motocicleta s-a comportat exemplar,desi a fost incarcata peste sarcina maxima admisa,destul de mult. Consumul cu pasager si cu multele bagaje a fost cam la 7.5 %...N-am comlpetat nici macar un gram de ulei,ceea ce mi se pare o ff mare realizare pt un motor din 1991. Si acum ,dupa 2 saptamani, si inca am nivelul uleiului peste minim.....Sunt mandru de ea ! Trebuie sa ii repar totusi aripa fata, fisurata asta iarna din neatentie cand am dat roata jos,lipita subtire,care acum a cedat pe drumul criminal de la Chisinau la Satul Moldovenesc.

La per total,excursia a fost extraordinara. Mi-a placut atat de mult, incat deja planuiesc o alta, poate in primavara urmatoare, pt ca e destul de costisitor. Si poate scot astia vizele cu Ucraina...dar prin Transnistria sigur nu mai trec.


 
Termeni si Conditii de Utilizare